EUTANASÍE s. f. 1. Moarte fără dureri. 2. Metodă de provocare a unei morți nedureroase unui bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea. [Pr.: e-u] – Din fr. euthanasie.
M-am săturat ca limba română să fie terfelită de amatori gălăgioși. În zilele astea subiectul nu este eutanasia. Eu sunt pentru eutanasie, pentru că eu cred că e un act normal atunci când vine vorba de a curma suferința unui bolnav incurabil, indiferent din ce specie face parte. Nu trebuie să îndulcim actul uciderii atunci când nu este cazul.
Zilele astea se discută despre dreptul moral de a ucide câinii comunitari din simplu motiv că ei au devenit un inconvenient pentru statul nostru modern, că doar vrem și noi o “țară ca afară”. Eu aș zice să acoperim toate gurile de canal, să mai reducem criminalitatea, să promovăm educația, să dăm niște bani pentru sănătate, să nu mai alungăm doctorii, să dăm șanse reale absolvenților de studii superioare să-și găsească locuri de muncă decente. Eu nu știu ce vorbesc! Câinii sunt problema! Iar dacă tot trebuie ridicat subiectul câinilor, am să vă explic exact de ce nu e moral și nici măcar normal să ucidem câinii comunitari.
Câinele este un animal domestic! Animalul domestic nu a căzut din cer, nu a ieșit din pământ și nu s-a târât din apă. Animalul domestic a apărut atunci când omul a decis să intervină și să înlocuiască selecția naturală cu una antropică. Am creat rasele, noi le-am determinat culoarea blănii, culoarea ochilor, mărimea și chiar personalitatea. Am folosit acei câini la tras sănii, la cărat, la protecție, la paza animalelor. I-am folosit pe post de companioni, iar ei și-au primit numele de prieteni. Unii experți au concluzionat că fără domesticirea lupului, multe triburi de vânători și culegători au fi pierit, dar având câini de pază, au fost tot timpul cu un pas înaintea animalelor sălbatice care prezentau un pericol real la acea vreme.

În relația asta veche dintre câine și om, ambii au beneficiat unul de celălalt. Omul a avut un animal puternic și de încredere care și-ar fi dat viața pentru stăpân, iar câinele a avut mâncare și poate un mic adăpost. Câinii nu sunt prea pretențioși, am văzut câini care ar fi stat în cap în schimbul unei mângâieri. Lor li se poate câștiga încrederea foarte ușor, sunt înzestrați cu naivitatea unui copil, iar inima (coada) și-o poartă demni în exterior.
Departe de mine gândul să spun că în ziua de azi toți câini de pe străzi sunt de încredere sau lipsiți de agresivitate, deși agresivitatea nu este o caracteristică genetică a acestor animale, deși orice câine rău a trecut prin multe până să-și piardă încrederea în rasa noastră. Acei câini nu au ce căuta pe străzi, dar uciderea lor este o prostie, acei câini trebuie izolați precum pușcăriașii, deoarece prezintă un pericol public.
Cât despre curățarea străzilor de câini…, noi nu suntem în stare în anul 2011 să deszăpezim o șosea, oare suntem în stare să prindem niște câini speriați, oare suntem în stare să-i găsim pe toți? Răspunsul e simplu și argumentat – Nu putem. Acum 10 ani, dacă nu mă înșel, a început marea campanie de sterilizare, dacă ar fi funcționat, noi am fi avut un număr redus de câini comunitari de o vârstă înaintată, dar n-a fost așa, câinii au continuat să se înmulțească, spiritul civic n-a funcționat, n-au existat oameni care să cheme autoritățile să sterilizeze anumiți câini și foarte mulți oameni au continuat să-și abandoneze câinii nesterilizați! Asta se întâmplă în continuare, de fapt așa a și început. Atâta timp cât nu există o lege care obligă omul să-și înregistreze/microcipeze câinele și astfel să-și asume o răspundere legală pentru acel patruped, vor exista câini pe străzi.
Iar cel mai important argument împotriva uciderii acestor câini este unul evident: N0i i-am făcut, sunt răspunderea noastră! Dacă eram invadați de animale sălbatice, nu eram la fel de atent cu soarta lor, dar acești câini au fost creați de noi! Sunt responsabilitatea noastră. Cei care nu și-o asumă, nu-și asumă istoria pe care o avem cu aceste animale, le datorăm măcar o plecare decentă din comunitățile noastre, nu una care i-ar face și pe strămoșii noștri să ne privească ca pe niște primitivi. Iar cei care urlă că ar trebui să se ocupe ONG-urile mai mult, există o soluție. Statul să dea fondurile alocate uciderii animalelor ONG-urilor și să le lase pe acestea să se ocupe de sterilizare, plasare și chiar eutanasie (atunci când e cazul). Am mult mai multă încredere în acei oameni decât în organele statului român.
Problema este că în spatele acestei legi este o afacere, iar afacerile trebuie să fie duse la bun sfârșit. Nu se urmărește curățarea, se urmărește profitul.