Apple of Discord

Antoine Dufour a început să cânte la chitară la vârsta de 15 ani, a devenit celebru datorită internetului (youtube) și a lansat trei albume: Naissance, Development si Existence. El mai oferă și lecții private prin intermediul Skype.

Alături de Tommy Gauthier are mai multe duete muzicale acesta fiind unul dintre ele-

Civilizație aparent îndepărtată. Puternici, inteligenți, liberi…, adevărați zei ce plutesc pe nori din hârtii verzi cu care se zvonește că poți să cumperi până și fericirea. Tărâmul lor e-ncojurat cu garduri, iar porțile se deschid condiționat. Pentru că doar ei au voie să trăiască visul pe care alți-l visează.

O civilizație barbară cu lumea care nu-i semănă. O civilizație care se simte nevoită să-și distribuie filosofia democratică în zone mai puțin afectate de influența ei. Uneori se transmite prin tratate, alteori e negociată în încăperi obscure, iar din când în când, pentru o mai bună implementare, este îmbuteliată în carcase de metal și eliberată din avioane militare peste un popor ales. Pentru că, nu-i așa, nu există democrație mai frumoasă decât cea impusă sub imperiul terorii.

Noi i-am văzut tărâmul pe ecrane, un tărâm mirific prezentat chiar de ei, în care eroii principali le vorbesc limba și câștigă-ntodeuna.

Dar nu e chiar așa, acel verde puternic s-a șters demult. Hărtiile sunt mototolite și-au pierdut valoarea și au căpătat o tentă roșiatică de la sângele vărsat în numele lor. Până și demiurgul menționat pe ele piere sub ochiul meschin din vârful piramidei. Gândirea lor este profund viciată, iar transferul ei se face cu pierderi de vieți. Corpurile sculptate, împrumutate parcă din Grecia antică, mai există pe pelicule și în fotografii după post-producție a unor bipezi anorexici, bulimici sau obezi. Iar media de inteligență este ținută cu greu prin intermediul importului.

Cu toate astea, încă mai există popoare dependente de oamenii verzi, amețite de un ecou surdin al influenței lor. Lideri politici încă se mai prezintă acolo pentru binecuvântarea necesară pentru a conduce. Unii și-au transformat țara-n scut pentru a le intra în grații. Alții, pe care-i credeam mai mintoși, au ajuns să plece-n delegații pentru a le garanta că interesele lor vor fi satisfăcute după un schimb de putere.

Cred că lumea s-a maturizat suficient de mult încât să nu mai înghită povești cu oameni verzi, mari licurici sau tărâmuri mirifice. Din păcate politicienii nu țin pasul cu restul lumii.

E iarnă în față la palat, pe scaun stă un altul

Cel mic și țanțoș a plecat, acum e informatul…

În fața naturii nărăvașe, fețe proaspete și dornice de a fi televizate au apărut de prin nămeții stațiunilor montane și de prin festine private cu dorința afirmării. Crezând că vorbesc pentru viitoarele cărți de istorie, au ieșit urlând la poporul leneș cu așteptări înalte din partea statului. Un alt ales al neamului a mustrat și morții, spunând că au băut prea mult, că doar nu putea spune că au înghețat prea repede. Doar nu muncesc ei pe banii noștrii, iar noi să stăm în case și să bem! Ei merg la chermeze și la ski pentru poporul ăsta, survolează țara cu elicopterul și dau declarații în microfoane „vizibile”, iar românul stă și bea, românul stă și moare, românul stă prea mult. (Simțiți o fractură de logică? Nu-i nimic. E logica unui mare intelectual al neamului. Un fin cititor de stenograme și note informative.)

Putem să ne considerăm avertizați, dacă mai continuăm să-l supărăm pe tânărul „academician” și pe ai săi , riscăm să fim concediați. Dacă nu i-ar încurca Tratatul pentru drepturile omului, ăștia ne-ar da afară din țară fără să clipească. Poporul oricum nu mai produce suficient pentru a satisface nevoile lor, ei mai vând puțin aur și niște energie și au terminat. Noi am rămas pe post de povară…

„Statul Social” menționat în Constituție, a fost demontat de al nostru președinte, acel individ care spune despre sine în mod fraudulos că este garantul  legii fundamentale.

Read more

Suntem interconectați, dacă nu printr-o conștiință colectivă, atunci, cu siguranță, prin medii digitale. Ne zâmbim din ecrane, ne publicăm „stările”, ne cunoaștem fără a ne privi, ne urmărim minuțios viețile, ne uităm/ștergem cu un simplu click. Noi suntem noosfera și suntem dependenți de priză, dar, încă e bine, ne aflăm în negare… Plătim cu ore prețul confortului nostru, cu ochii tociți de monitoare, furăm din noi pentru a arăta și altora, că doar merită și viețile noastre câteva reflectoare ațintite asupra lor …

Fiecare cu viața sa privată, fiecare cu problemele și bucuriile sale, ne întâlnim prin intermediul fibrelor optice pentru a forma împreună voci colective. Noi pornim revolte, noi ne ridicăm deasupra injustițiilor care ni se petrec, noi facem grupuri pentru ca pe urmă să le transferăm în stradă. Noi suntem vocea majorității, noi suntem vocea societatea modernă, noi suntem internetul. Știm că vă deranjăm, dar nu vom pleca nicăieri!

Cu ACTA se urmărește nu doar stoparea pirateriei și contrafacerii. Dacă verificați documentele din calculatoarele voastre veți că sunteți pasibili de închisoare. Iar dacă ei pot dovedi legal lucrul acesta, dacă ei vă “văd” când descărcați sau oferiți materiale fără drept de reproducere, atunci când vreți să vă răzvrătiți împotriva sistemelor ridicate de ei, veți fi striviți. Asta se urmărește de fapt. Transformarea tuturor oamenilor în infractori pentru a avea oricând dreptul de a-i reduce la tăcere.

Ce dacă tu protestezi împotriva unui sistem corupt și abuziv, vor zice ei: “Uite toate albumele trupei Metallica la tine pe hard, te rugăm să ne urmezi până la secție.”

Stop Acta! Have a nice internet!

De la cei care receptează decibeli cu scopul de a pune în practică intenția transmisă prin ei la un nivel de servilism grobian, până la cei care care-și ciulesc urechile peste limitele legii ascultând legături telefonice personale, până la cei care ascultă să spună: „Am auzit eu că…”, până la cei doresc să-și lipească urechea de fibra optică prin care comunicăm cu internetul, până la cei în a căror urechi se varsă sinteze pentru a-și consolida puterea prin informații.

Nu se mai ascultă ceea ce e menit să fie auzit, se ascultă doar forme brute, necenzurate și personale. Informația înseamnă puterea, iar urechea e pâlnia prin care se toarnă informații tăioase ce urmează a fi folosite la adresa intimității noastre. Suntem conduși cu urechea, suntem guvernați după ureche.

Puterea asta îmbată mintea, afectează vederea și surzește urechea. Stingeți căștile și ascultați strada!

…ea vrea să vă spună ceva.

Astăzi am asistat la o schimbare intens mediatizată a gramofonului prezidențial. Un aparat uzat, cu placa zgâriată și nepopular în vremurile noastre. Președintele s-a sucit toată ziua până când a s-a hotărât cu ce să-l schimbe și s-a hotărât asupra unui mp3 player mult mai sofisticat și cu mai multe piese decât placa de vinil cu care ne obișnuisem. E foarte important de precizat că noua achiziție are și funcții de înregistrare.

N-aș numi această schimbare o victorie a protestelor, ci doar o consecință, o victorie ar fi însemnat desemnarea unui prim-ministru cu un cabinet alcătuit din specialiști care să asigure un soi de interimat până la alegerile anticipate .

Ar fi fost praf în ochi, dacă n-ar fi fost cianură, președintele ținând să ne arate că și-a îmbrățișat noua slujbă (obsesie) de promoter pentru Gold Corporation (Roșia Montana). El făcând reclama proiectului oricând are un microfon în fața, mai ales în prime-time. 

Începând cu anul 1990, după căderea comunismului ceaușist, s-au împărțit din nou cărțile în politica românească. Mulți au primit mâini bune din pachetul proaspăt măsluit, unii au cumpărat pachetul, alții au marcat cărțile, iar restul le-au distribuit conform unui plan făcut pe genunchi.

Tot în acel an a apărut și Traian Băsescu în politica românească, a fost adus în joc, de mână, de către Petre Roman care l-a prezentat lui Ion Iliescu ca fiind „un băiat bun” și făcându-l subsecretar de stat. Introducerea e pentru cei care n-au înțeles de ce a fost huiduit Petre Roman în Piața Universității și pentru cei care nu înțeleg de ce e anormal ca T. Băsescu să-l înjure pe Iliescu.

Marinarul nu avea cum să primească cărți bune, din informator al securității s-a văzut nevoit să debarce în democrație. Dar asta nu l-a oprit, el avea tupeu, iar în pokerul politic asta contează enorm. În mână a avut o chintă spartă care nu s-a-nbunătățit nici după decartare, dar el i-a făcut tot timpul pe ceilalți să creadă că norocul i-a surâs. Cacealmaua a ținut vreo 22 de ani.

După toți anii ăștia, a ajuns în finală contra jucătorului precaut și tăcut de la masă – poporul român – primul adversar din acest joc care-i pune la îndoială siguranța, primul adversar care i-a simțit cacealmaua. Poporul român e pregătit să-și arate cărțile, cele de alegător și-l somăm pe președinte să ne arate și nouă ce ține în mâna în care nu ține paharul cu gheața-n plutire…

P.S.: Te-ai dat singur de gol când ne-ai dat de înțeles că îți lipsește ‘regele’.

Un sincer, călduros și anticipat: „Jos Băsescu!”

Au trecut cam doi ani de la interviul anterior, care ar fi schimbările menționabile din viața ta profesională?

Victor Ciutacu:  

Cea mai menţionabilă e că nu-mi mai vărs maţele dimineaţa după fiecare emisiune zilnică la Antena 2. Am ajuns la nava-amiral, m-am spălat o dată şi sunt ca nou. Am emisiune de interviu, am luat un premiu APTR şi am început să bat Pro TV. Eu zic că nu-i rău deloc. La ziar, cum mă ştii, nimic spectaculos. Tipăriturile se prăbuşesc, noi ne încăpăţânăm să rezistăm.

Vali:

La interviul anterior nu credeai că ziarele pot rezista în mediu online și chiar ai criticat decizia lui C.T. Popescu de a sista tipărirea ziarului Gândul și trecerea acestuia în online. Acum ce părere ai, crezi că ar exista totuși un viitor în care JN-ul să trăiască doar din publicitatea per click?

Victor:

Nu cred că un ziar poate trăi, la ora asta, cu structură de ziar, nu de fiţuică, din click-uri. poţi să faci o ţigănie mică, un soi de blog pe care să-l recomanzi ca ziar, dar ziar pe net niciodată.

Vali: 

Cu ceva vreme în urmă, criticai protestele din fața televizorului sau cele internautice și semnalai absența protestelor stradale. Acum lumea e în stradă, eu recunosc că am rămas uimit și am participat în semn de solidaritate. Tu cum le vezi? Ai fi dispus să participi după ce se încălzește vremea? Știu că ai probleme mari cu temperaturile curente.

Read more

Vedem de multe ori pe internet sau la televiziuni povești dramatice în care sunt prezentate persoane aflate la cumpăna dintre viață și moarte și care nu sunt pregătite să capituleze în fața bolii, vor să trăiască.
Astăzi vă prezint o situație similară. Avem o țară bolnavă, infectată cu viruși ingenioși care au reușit să eludeze sau să stopeze orice fel de ripostă a sistemelor de auto-apărare. Șireți și parcă mereu pregătiți au creat diversiuni ingenioase pentru a nu fi recunoscuți și pentru a se integra cât mai bine în organele acestei Românii. Despre simtome s-a tot vorbit, se vorbește despre ele de foarte multă vreme. De curând s-a aflat diagnosticul – comunismul- boala de care a suferit în trecut și de care s-a vindecat cu greu a recidivat. Se pare că au rămas rămășițe după lupta aprigă de acum 22 de ani, acei viruși au suferit mutații și au reușit să se integreze în sistemul răpus de oboseală, iar acum se vede din nou pusă la încercare de această infecție teribilă care și-a schimbat puțin structura și culoarea.

E drept că se poate trăi cu această afecțiune, dar nu normal. Toate celulele societății sunt afectate, orice flux de sânge este trecut prin filtre care extrag cantități de nutrienți considerabile. Fiecare producție de energie este distribuită după bunul plac al infecției portocalii. Colegii României știau de această boală, dar n-au avut niciodată interesul de-a ridica problema unui tratament, asta și pentru că boala ei a fost benefică multora, mai puțin celor care trăiau în interiorul organismului.
De două săptămâni se duc lupte aprigi cu infecția, anticorpi treziți ca prin miracol au recunoscut problema și au ieșit să lupte. Expuși la temperaturi reduse numărul acestora s-a diminuat, dar există încă luptători eroici care asigură continuitatea bătăliei. Am reușit să curățăm câteva mici infecții, dar mai avem până când ne putem declara vindecați. În curând vom fi din ce în ce mai mulți. Țineți minte – orice boală ripostează violent înainte de pierire.

În concluzie: Nu suntem viermi! Suntem anticorpi! Nu suntem parte a unui sistem, ci apărătorii țării!

O idee colectivă sinceră nu poate pierde niciodată!
Dragă Românie, îți doresc însănătoșire grabnică!

Update: V-am zis că vor riposta violent. Condamnarea lui A. Năstase fix după plecarea marinarului la Bruxelles este un exemplu. 

Agenda televiziunilor din ultimele zile au fost date peste cap de planul malefic al bufonului Boc de a dansa în fața camerei pentru a distrage atenția de la protestele care nu s-au oprit nici la temperaturi greu de suportat.

Într-un puseu de ipocrizie a început să deszăpezească timp de 4 minute autostrada, având un efect comparabil doar cu importanța lui în fața miniștrilor – insesizabil… Dacă era femeie ne arăta țâțele. Pe urmă s-a răsplătit cu o plimbare cu elicopterul, de unde a constat că e nasol, dar, ca orice situație gestionată de el – totul va fi rezolvat cu hărnicie ardelenească și profesionalism. E drept că au murit 4 oameni, dar succesul premierului nu poate fi pus la îndoială. El a reușit să schimbe agenda publică, să facă din A3 și RTV  – stații tv de info trafic, iar președintele a putut să o mai pună de un mic împrumut de un miliard, așa ca centură de siguranță…

Între timp, portocaliii parcă suferă de un dor preventiv, dorul pe care-l vor avea de putere peste câteva luni și parcă ar vrea să mai sacrifice câte ceva, poate ține șmecheria. Capul lui Boc l-ar vrea toți, păcat că voința jupânului de la Cotroceni are drept de veto asupra voinței lor …, majoritatea propune – președintele decide, că așa-i democrația la noi…

Dragi conducători, sub preșul de nea ați reușit să ascundeți protestele, noul împrumut și conflictele voastre, dar când zăpada se va topi nu o să mai puteți să ascundeți nemulțumirea poporului român.

Noi nu uităm și nici nu vă iertăm! Jos Băsescu!