Apple of Discord

Antoine Dufour a început să cânte la chitară la vârsta de 15 ani, a devenit celebru datorită internetului (youtube) și a lansat trei albume: Naissance, Development si Existence. El mai oferă și lecții private prin intermediul Skype.

Alături de Tommy Gauthier are mai multe duete muzicale acesta fiind unul dintre ele-

Civilizație aparent îndepărtată. Puternici, inteligenți, liberi…, adevărați zei ce plutesc pe nori din hârtii verzi cu care se zvonește că poți să cumperi până și fericirea. Tărâmul lor e-ncojurat cu garduri, iar porțile se deschid condiționat. Pentru că doar ei au voie să trăiască visul pe care alți-l visează.

O civilizație barbară cu lumea care nu-i semănă. O civilizație care se simte nevoită să-și distribuie filosofia democratică în zone mai puțin afectate de influența ei. Uneori se transmite prin tratate, alteori e negociată în încăperi obscure, iar din când în când, pentru o mai bună implementare, este îmbuteliată în carcase de metal și eliberată din avioane militare peste un popor ales. Pentru că, nu-i așa, nu există democrație mai frumoasă decât cea impusă sub imperiul terorii.

Noi i-am văzut tărâmul pe ecrane, un tărâm mirific prezentat chiar de ei, în care eroii principali le vorbesc limba și câștigă-ntodeuna.

Dar nu e chiar așa, acel verde puternic s-a șters demult. Hărtiile sunt mototolite și-au pierdut valoarea și au căpătat o tentă roșiatică de la sângele vărsat în numele lor. Până și demiurgul menționat pe ele piere sub ochiul meschin din vârful piramidei. Gândirea lor este profund viciată, iar transferul ei se face cu pierderi de vieți. Corpurile sculptate, împrumutate parcă din Grecia antică, mai există pe pelicule și în fotografii după post-producție a unor bipezi anorexici, bulimici sau obezi. Iar media de inteligență este ținută cu greu prin intermediul importului.

Cu toate astea, încă mai există popoare dependente de oamenii verzi, amețite de un ecou surdin al influenței lor. Lideri politici încă se mai prezintă acolo pentru binecuvântarea necesară pentru a conduce. Unii și-au transformat țara-n scut pentru a le intra în grații. Alții, pe care-i credeam mai mintoși, au ajuns să plece-n delegații pentru a le garanta că interesele lor vor fi satisfăcute după un schimb de putere.

Cred că lumea s-a maturizat suficient de mult încât să nu mai înghită povești cu oameni verzi, mari licurici sau tărâmuri mirifice. Din păcate politicienii nu țin pasul cu restul lumii.

E iarnă în față la palat, pe scaun stă un altul

Cel mic și țanțoș a plecat, acum e informatul…

În fața naturii nărăvașe, fețe proaspete și dornice de a fi televizate au apărut de prin nămeții stațiunilor montane și de prin festine private cu dorința afirmării. Crezând că vorbesc pentru viitoarele cărți de istorie, au ieșit urlând la poporul leneș cu așteptări înalte din partea statului. Un alt ales al neamului a mustrat și morții, spunând că au băut prea mult, că doar nu putea spune că au înghețat prea repede. Doar nu muncesc ei pe banii noștrii, iar noi să stăm în case și să bem! Ei merg la chermeze și la ski pentru poporul ăsta, survolează țara cu elicopterul și dau declarații în microfoane „vizibile”, iar românul stă și bea, românul stă și moare, românul stă prea mult. (Simțiți o fractură de logică? Nu-i nimic. E logica unui mare intelectual al neamului. Un fin cititor de stenograme și note informative.)

Putem să ne considerăm avertizați, dacă mai continuăm să-l supărăm pe tânărul „academician” și pe ai săi , riscăm să fim concediați. Dacă nu i-ar încurca Tratatul pentru drepturile omului, ăștia ne-ar da afară din țară fără să clipească. Poporul oricum nu mai produce suficient pentru a satisface nevoile lor, ei mai vând puțin aur și niște energie și au terminat. Noi am rămas pe post de povară…

„Statul Social” menționat în Constituție, a fost demontat de al nostru președinte, acel individ care spune despre sine în mod fraudulos că este garantul  legii fundamentale.

Read more

Suntem interconectați, dacă nu printr-o conștiință colectivă, atunci, cu siguranță, prin medii digitale. Ne zâmbim din ecrane, ne publicăm „stările”, ne cunoaștem fără a ne privi, ne urmărim minuțios viețile, ne uităm/ștergem cu un simplu click. Noi suntem noosfera și suntem dependenți de priză, dar, încă e bine, ne aflăm în negare… Plătim cu ore prețul confortului nostru, cu ochii tociți de monitoare, furăm din noi pentru a arăta și altora, că doar merită și viețile noastre câteva reflectoare ațintite asupra lor …

Fiecare cu viața sa privată, fiecare cu problemele și bucuriile sale, ne întâlnim prin intermediul fibrelor optice pentru a forma împreună voci colective. Noi pornim revolte, noi ne ridicăm deasupra injustițiilor care ni se petrec, noi facem grupuri pentru ca pe urmă să le transferăm în stradă. Noi suntem vocea majorității, noi suntem vocea societatea modernă, noi suntem internetul. Știm că vă deranjăm, dar nu vom pleca nicăieri!

Cu ACTA se urmărește nu doar stoparea pirateriei și contrafacerii. Dacă verificați documentele din calculatoarele voastre veți că sunteți pasibili de închisoare. Iar dacă ei pot dovedi legal lucrul acesta, dacă ei vă “văd” când descărcați sau oferiți materiale fără drept de reproducere, atunci când vreți să vă răzvrătiți împotriva sistemelor ridicate de ei, veți fi striviți. Asta se urmărește de fapt. Transformarea tuturor oamenilor în infractori pentru a avea oricând dreptul de a-i reduce la tăcere.

Ce dacă tu protestezi împotriva unui sistem corupt și abuziv, vor zice ei: “Uite toate albumele trupei Metallica la tine pe hard, te rugăm să ne urmezi până la secție.”

Stop Acta! Have a nice internet!

De la cei care receptează decibeli cu scopul de a pune în practică intenția transmisă prin ei la un nivel de servilism grobian, până la cei care care-și ciulesc urechile peste limitele legii ascultând legături telefonice personale, până la cei care ascultă să spună: „Am auzit eu că…”, până la cei doresc să-și lipească urechea de fibra optică prin care comunicăm cu internetul, până la cei în a căror urechi se varsă sinteze pentru a-și consolida puterea prin informații.

Nu se mai ascultă ceea ce e menit să fie auzit, se ascultă doar forme brute, necenzurate și personale. Informația înseamnă puterea, iar urechea e pâlnia prin care se toarnă informații tăioase ce urmează a fi folosite la adresa intimității noastre. Suntem conduși cu urechea, suntem guvernați după ureche.

Puterea asta îmbată mintea, afectează vederea și surzește urechea. Stingeți căștile și ascultați strada!

…ea vrea să vă spună ceva.

Astăzi am asistat la o schimbare intens mediatizată a gramofonului prezidențial. Un aparat uzat, cu placa zgâriată și nepopular în vremurile noastre. Președintele s-a sucit toată ziua până când a s-a hotărât cu ce să-l schimbe și s-a hotărât asupra unui mp3 player mult mai sofisticat și cu mai multe piese decât placa de vinil cu care ne obișnuisem. E foarte important de precizat că noua achiziție are și funcții de înregistrare.

N-aș numi această schimbare o victorie a protestelor, ci doar o consecință, o victorie ar fi însemnat desemnarea unui prim-ministru cu un cabinet alcătuit din specialiști care să asigure un soi de interimat până la alegerile anticipate .

Ar fi fost praf în ochi, dacă n-ar fi fost cianură, președintele ținând să ne arate că și-a îmbrățișat noua slujbă (obsesie) de promoter pentru Gold Corporation (Roșia Montana). El făcând reclama proiectului oricând are un microfon în fața, mai ales în prime-time. 

Începând cu anul 1990, după căderea comunismului ceaușist, s-au împărțit din nou cărțile în politica românească. Mulți au primit mâini bune din pachetul proaspăt măsluit, unii au cumpărat pachetul, alții au marcat cărțile, iar restul le-au distribuit conform unui plan făcut pe genunchi.

Tot în acel an a apărut și Traian Băsescu în politica românească, a fost adus în joc, de mână, de către Petre Roman care l-a prezentat lui Ion Iliescu ca fiind „un băiat bun” și făcându-l subsecretar de stat. Introducerea e pentru cei care n-au înțeles de ce a fost huiduit Petre Roman în Piața Universității și pentru cei care nu înțeleg de ce e anormal ca T. Băsescu să-l înjure pe Iliescu.

Marinarul nu avea cum să primească cărți bune, din informator al securității s-a văzut nevoit să debarce în democrație. Dar asta nu l-a oprit, el avea tupeu, iar în pokerul politic asta contează enorm. În mână a avut o chintă spartă care nu s-a-nbunătățit nici după decartare, dar el i-a făcut tot timpul pe ceilalți să creadă că norocul i-a surâs. Cacealmaua a ținut vreo 22 de ani.

După toți anii ăștia, a ajuns în finală contra jucătorului precaut și tăcut de la masă – poporul român – primul adversar din acest joc care-i pune la îndoială siguranța, primul adversar care i-a simțit cacealmaua. Poporul român e pregătit să-și arate cărțile, cele de alegător și-l somăm pe președinte să ne arate și nouă ce ține în mâna în care nu ține paharul cu gheața-n plutire…

P.S.: Te-ai dat singur de gol când ne-ai dat de înțeles că îți lipsește ‘regele’.

Un sincer, călduros și anticipat: „Jos Băsescu!”