Apple of Discord

Civilizație aparent îndepărtată. Puternici, inteligenți, liberi…, adevărați zei ce plutesc pe nori din hârtii verzi cu care se zvonește că poți să cumperi până și fericirea. Tărâmul lor e-ncojurat cu garduri, iar porțile se deschid condiționat. Pentru că doar ei au voie să trăiască visul pe care alți-l visează.

O civilizație barbară cu lumea care nu-i semănă. O civilizație care se simte nevoită să-și distribuie filosofia democratică în zone mai puțin afectate de influența ei. Uneori se transmite prin tratate, alteori e negociată în încăperi obscure, iar din când în când, pentru o mai bună implementare, este îmbuteliată în carcase de metal și eliberată din avioane militare peste un popor ales. Pentru că, nu-i așa, nu există democrație mai frumoasă decât cea impusă sub imperiul terorii.

Noi i-am văzut tărâmul pe ecrane, un tărâm mirific prezentat chiar de ei, în care eroii principali le vorbesc limba și câștigă-ntodeuna.

Dar nu e chiar așa, acel verde puternic s-a șters demult. Hărtiile sunt mototolite și-au pierdut valoarea și au căpătat o tentă roșiatică de la sângele vărsat în numele lor. Până și demiurgul menționat pe ele piere sub ochiul meschin din vârful piramidei. Gândirea lor este profund viciată, iar transferul ei se face cu pierderi de vieți. Corpurile sculptate, împrumutate parcă din Grecia antică, mai există pe pelicule și în fotografii după post-producție a unor bipezi anorexici, bulimici sau obezi. Iar media de inteligență este ținută cu greu prin intermediul importului.

Cu toate astea, încă mai există popoare dependente de oamenii verzi, amețite de un ecou surdin al influenței lor. Lideri politici încă se mai prezintă acolo pentru binecuvântarea necesară pentru a conduce. Unii și-au transformat țara-n scut pentru a le intra în grații. Alții, pe care-i credeam mai mintoși, au ajuns să plece-n delegații pentru a le garanta că interesele lor vor fi satisfăcute după un schimb de putere.

Cred că lumea s-a maturizat suficient de mult încât să nu mai înghită povești cu oameni verzi, mari licurici sau tărâmuri mirifice. Din păcate politicienii nu țin pasul cu restul lumii.

De la cei care receptează decibeli cu scopul de a pune în practică intenția transmisă prin ei la un nivel de servilism grobian, până la cei care care-și ciulesc urechile peste limitele legii ascultând legături telefonice personale, până la cei care ascultă să spună: „Am auzit eu că…”, până la cei doresc să-și lipească urechea de fibra optică prin care comunicăm cu internetul, până la cei în a căror urechi se varsă sinteze pentru a-și consolida puterea prin informații.

Nu se mai ascultă ceea ce e menit să fie auzit, se ascultă doar forme brute, necenzurate și personale. Informația înseamnă puterea, iar urechea e pâlnia prin care se toarnă informații tăioase ce urmează a fi folosite la adresa intimității noastre. Suntem conduși cu urechea, suntem guvernați după ureche.

Puterea asta îmbată mintea, afectează vederea și surzește urechea. Stingeți căștile și ascultați strada!

…ea vrea să vă spună ceva.

Astăzi am asistat la o schimbare intens mediatizată a gramofonului prezidențial. Un aparat uzat, cu placa zgâriată și nepopular în vremurile noastre. Președintele s-a sucit toată ziua până când a s-a hotărât cu ce să-l schimbe și s-a hotărât asupra unui mp3 player mult mai sofisticat și cu mai multe piese decât placa de vinil cu care ne obișnuisem. E foarte important de precizat că noua achiziție are și funcții de înregistrare.

N-aș numi această schimbare o victorie a protestelor, ci doar o consecință, o victorie ar fi însemnat desemnarea unui prim-ministru cu un cabinet alcătuit din specialiști care să asigure un soi de interimat până la alegerile anticipate .

Ar fi fost praf în ochi, dacă n-ar fi fost cianură, președintele ținând să ne arate că și-a îmbrățișat noua slujbă (obsesie) de promoter pentru Gold Corporation (Roșia Montana). El făcând reclama proiectului oricând are un microfon în fața, mai ales în prime-time. 

Începând cu anul 1990, după căderea comunismului ceaușist, s-au împărțit din nou cărțile în politica românească. Mulți au primit mâini bune din pachetul proaspăt măsluit, unii au cumpărat pachetul, alții au marcat cărțile, iar restul le-au distribuit conform unui plan făcut pe genunchi.

Tot în acel an a apărut și Traian Băsescu în politica românească, a fost adus în joc, de mână, de către Petre Roman care l-a prezentat lui Ion Iliescu ca fiind „un băiat bun” și făcându-l subsecretar de stat. Introducerea e pentru cei care n-au înțeles de ce a fost huiduit Petre Roman în Piața Universității și pentru cei care nu înțeleg de ce e anormal ca T. Băsescu să-l înjure pe Iliescu.

Marinarul nu avea cum să primească cărți bune, din informator al securității s-a văzut nevoit să debarce în democrație. Dar asta nu l-a oprit, el avea tupeu, iar în pokerul politic asta contează enorm. În mână a avut o chintă spartă care nu s-a-nbunătățit nici după decartare, dar el i-a făcut tot timpul pe ceilalți să creadă că norocul i-a surâs. Cacealmaua a ținut vreo 22 de ani.

După toți anii ăștia, a ajuns în finală contra jucătorului precaut și tăcut de la masă – poporul român – primul adversar din acest joc care-i pune la îndoială siguranța, primul adversar care i-a simțit cacealmaua. Poporul român e pregătit să-și arate cărțile, cele de alegător și-l somăm pe președinte să ne arate și nouă ce ține în mâna în care nu ține paharul cu gheața-n plutire…

P.S.: Te-ai dat singur de gol când ne-ai dat de înțeles că îți lipsește ‘regele’.

Un sincer, călduros și anticipat: „Jos Băsescu!”

Agenda televiziunilor din ultimele zile au fost date peste cap de planul malefic al bufonului Boc de a dansa în fața camerei pentru a distrage atenția de la protestele care nu s-au oprit nici la temperaturi greu de suportat.

Într-un puseu de ipocrizie a început să deszăpezească timp de 4 minute autostrada, având un efect comparabil doar cu importanța lui în fața miniștrilor – insesizabil… Dacă era femeie ne arăta țâțele. Pe urmă s-a răsplătit cu o plimbare cu elicopterul, de unde a constat că e nasol, dar, ca orice situație gestionată de el – totul va fi rezolvat cu hărnicie ardelenească și profesionalism. E drept că au murit 4 oameni, dar succesul premierului nu poate fi pus la îndoială. El a reușit să schimbe agenda publică, să facă din A3 și RTV  – stații tv de info trafic, iar președintele a putut să o mai pună de un mic împrumut de un miliard, așa ca centură de siguranță…

Între timp, portocaliii parcă suferă de un dor preventiv, dorul pe care-l vor avea de putere peste câteva luni și parcă ar vrea să mai sacrifice câte ceva, poate ține șmecheria. Capul lui Boc l-ar vrea toți, păcat că voința jupânului de la Cotroceni are drept de veto asupra voinței lor …, majoritatea propune – președintele decide, că așa-i democrația la noi…

Dragi conducători, sub preșul de nea ați reușit să ascundeți protestele, noul împrumut și conflictele voastre, dar când zăpada se va topi nu o să mai puteți să ascundeți nemulțumirea poporului român.

Noi nu uităm și nici nu vă iertăm! Jos Băsescu! 

Am asistat astăzi la un parastas în viu al guvernanților și al lor lider suprem. Am asistat și la jurământul unui impostor dornic de funcție care s-a aruncat în cotețul porcilor cu zâmbetul pe buze.  Al nostru căpitan, cu a lui voce tremurândă, a certat opoziția, mutând discret discuția înspre zona lui de confort – Speriatul poporului cu povești despre comuniști. Tătucul nostru ne-a zis foarte clar: ~Dacă nu suntem cuminți, ne papă comuniștii~ . Ne-a mai vârât și într-o intervenție de-a sa, deși eu nu-mi amintesc ca cineva din țară să fi strigat: “Vrem clarificări!” sau “Vrem intervenții”

Eu aș accepta intervenția, dar după ce stai matale vreo 12 zile în frig ca să vorbești cu noi. Mâine poți să începi, ai putea chiar să faci schimb cu protestatarii din București, vine frigul și cred că le-a ajuns. Lasă-i pe ei în palatul tău și stai frumos în piață cu o pancartă pe care să scrie: „Vreau o intervenție”. Când o să avem noi chef, o să te lăsăm să bălmăjești puțin, așa ca o replică de final. Pe urmă o să te rugăm la fel de respectuos să te cari. Oamenii n-au ieșit în stradă pentru că au o dilemă, oamenii au ieșit în stradă pentru că au un crez!

Dacă cumva ne iubești prea mult, lasă-ne să te regretăm, până nu te facem pe tine să regreți.

Un sincer și călduros:  „Jos Băsescu!”

Update: Mâine dacă nu ieșiți în stradă veți fi nevoiți să urmăriți discursul lacrimogen al dictatorului. O să zică de voi că sunteți manipulați, că vă zice Voiculescu ce să gândiți, că nu înțelegeți modul complex în care el conduce țara, că ne vrea binele și e pregătit să ni-l provoace chiar și împotriva voinței noastre! Spre sfârșit sunt anunțate precipitații. Deci, în stradă! Mișcarea face bine, stresul provocat de ipocriți face rău.

P.S.: Dragi protestatari, vă mulțumesc! M-ați făcut să mă reîndrăgostesc de poporul meu!

Update 2: Am mai înregistrat o victorie! Comasarea este neconstituțională! Felicitări!