A trecut ceva vreme de la ultimul meu articol pe acest blog, a trecut mai mult de un an. Am pierdut vechiul conținut în urma unei probleme tehnice, iar acum mă văd nevoit să-ncep de la zero.  S-au mai schimbat câteva lucruri de atunci, cred că mai m-am schimbat și eu.

Nu mai pot să vorbesc cu umor despre politică, e greu să faci glume despre niște indivizii atât de sadici, e greu să-i mai ironizezi atunci când observi că dincolo de gafele amuzante, dincolo de înfățișări sau ticuri comice, dincolo de apucături desprinse din operele lui Caragiale, acești oameni care conduc țara au devenit niște monștrii îmbătați de propria putere și orbiți de luminoasele ode aduse de slugile lor. Vor mai fi intervenții atunci când e cazul, consider că mai sunt și alte subiecte abordabile.

Faptul că președintele țării e un bețiv și un dictator care și-a pus amanta ministru și întâia slugă șef la guvern, nu-i ceva care să mai poată fi dezbătut, iar de prins mintea cu proștii care nu înțeleg nici măcar acum că așa stau lucrurile, îmi pare rău, dar nu am nervii necesari.

Pentru cei care mă citeau înainte și mai ajung din nostalgie pe aici – M-am întors și am niște surprize pregătite!

Pentru cei care de abia acum găsesc blogul ăsta – Pentru acest blog este obligatoriu să aveți creier și să-l țineți pornit pe tot parcursul șederii!