Suntem interconectați, dacă nu printr-o conștiință colectivă, atunci, cu siguranță, prin medii digitale.
Ne zâmbim din ecrane, ne publicăm stările, ne cunoaștem fără a ne privi, ne urmărim minuțios viețiile, ne uităm/ștergem cu un simplu click.
Noi suntem noosfera și suntem dependenți de priză, dar, încă e bine, ne aflăm în negare .
Plătim cu ore prețul confortului nostru, cu ochii tociți de monitoare, furăm din noi pentru a arăta și altora, că doar merită și viețiile noastre câteva reflectoare ațintite asupra lor.
Ne-am despărțit de oameni, de societate pentru a ne apropia mai mult de ale noastre ecrane tactile ale căror prelungire am devenit.
Plutin haotic în spațiu, pe bucată de gaz condensat, ne învârtim în jurul unei stele dintr-un cartier solar marginaș din galaxie, și, cu toate astea, suntem în centrul universului, ba chiar simțim că este prea mic pentru egourile noastre.
Suntem din ce în ce mai mulți, am infectat planeta și o să lăsăm în urma noastră mult plastic, un nor toxic și multe vise digitale.
